Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 12 ianuarie 2022, a adoptat următoarea hotărâre:
1. Afirmațiile:
„de ce nu se duce domnul Raed Arafat în țara lui de baștină”, „vorbește despre dânsul la persoana a III-a, probabil că i se trage din limba țării sale natale”, „nu știu cum domnul Raed Arafat și-a luat examenul de cetățenie”, „trădătorii nu au ce căuta în România”
constituie faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.
Se sancționează autorul declarației doamna Iovanovici-Șoșoacă Diana cu amendă contravențională de 5.000 de lei.
Hotărâre adoptată cu majoritate de voturi, 8 la 1. Votul împotrivă cu propunere de neincidență, faptele ar putea să intre sub incidența legii penale.
2. Afirmațiile:
„vorbești română suficient de prost, încât să nu mă simt reprezentat de tine”, „mă simt reprezentat ca român, de cel care vorbește corect română”, „sper că știi limba română corect, este totuși o condiție pentru a fi român”
constituie faptă de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. 137/2000.
Se sancționează autorul declarației domnul Neamțu Mihail cu avertisment contravențional. Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi.