Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării organizează la sediul său din Bucureşti, Piaţa Valter Mărăcineanu nr. 1-3, sectorul 1 (intrarea din str. Victor Eftimiu nr. 2), un concurs de recrutare, în data de 19 decembrie 2019, pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante:
Director în cadrul Direcţiei Economice, Resurse Umane, Salarizare şi Administrativ – 1 post.
Concursul va consta într-o probă scrisă de verificare a cunoştinţelor în domeniul legislaţiei şi a materialelor bibliografice, în data de 19 decembrie 2019 ora 11:00 şi un interviu în termenul legal.
Dosarele de înscriere la concurs se vor depune la sediul instituţiei în perioada 18.11-09.12.2019.
Condiţiile de participare la concurs sunt:
Condiții generale de participare, conform art. 465 alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Condiţiile specifice pentru ocuparea postului de director în cadrul Direcţiei Economice, Resurse Umane, Salarizare şi Administrativ sunt:
Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice.
- Perfecţionări (specializări):
- studii universitare de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
- deţinerea certificatului de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi, conform art. 19 lit. b2) din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, cu modificările ulterioare.
- Vechime în specialitatea studiilor: minim 7 ani.
- Cunoştinţe de operare pe calculator (necesitate şi nivel): –
- Limbi străine (necesitate şi nivel de cunoaştere): –
- Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: spirit de lucru în echipă, aptitudinea de a desfăşura activităţi complexe, asumarea responsabilităţii, adaptabilitate, sociabilitate, consecvenţă, abilitate de comunicare, promptitudine şi eficienţă în executarea lucrărilor, seriozitate, păstrarea confidenţialităţii datelor şi informaţiilor, bune cunoştinţe ale legislaţiei din domeniu.
- Cerinţe specifice (de exemplu călătorii frecvente, delegări, detaşări): nu
- Competenţa managerială (cunoştinţe de management, calităţi şi aptitudini manageriale): abilități în gestionarea resurselor umane și financiare, capacitate de organizare, conducere, control, consiliere, motivare, focalizare pe rezultate.
Atribuţiile postului
- Conduce, coordonează, controlează și răspunde de activitatea Direcției Economice, Resurse Umane, Salarizare și Administrativ.
- Asigură elaborarea şi executarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
- Asigură întocmirea formularelor de buget şi a estimărilor privind creditele de angajament şi creditele bugetare pentru fondurile de la bugetul de stat.
- Avizează deschiderile de credite bugetare în limita creditelor bugetare şi potrivit destinaţiilor aprobate pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli de la bugetul de stat.
- Semnează documentele de plată a cheltuielilor.
- Verifică și semnează deconturile de cheltuieli materiale.
- Coordonează elaborarea la termen a situaţiilor financiare trimestriale în conformitate cu reglementările naţionale, precum şi în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate, asigurându-se că acestea reflectă în mod corect poziţia financiară şi performanţa financiară privind activitatea fondurilor gestionate în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (Bilanţ, Situația veniturilor și cheltuielilor, Note explicative).
- Organizează şi conduce evidenţa contabilă a fondurilor aferente de la bugetul de stat, conform metodologiei contabile şi Planului de conturi în vigoare pentru instituţiile publice, asigurându-se de aplicarea principiilor contabilităţii.
- Supervizează înregistrarea în sistemul contabil computerizat, în conformitate cu planul contabil, utilizând coduri pentru toate operaţiunile contabile în vederea reflectării surselor de finanţare a următoarelor operaţiuni contabile:
- alocările de fonduri;
- solicitările de fonduri;
- angajamentele de plată, conform contractelor semnate între Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării şi beneficiari;
- angajamentele plătite;
- operaţiunile de alimentare a contului de trezorerie;
- plăţile către beneficiari;
- debitele (atât cele de recuperat, cât şi cele recuperate, transferul acestora şi extrasele de cont cu privire la debite).
- Avizează angajamentele legale.
- Avizează din punct de vedere economic alte acte interne/ externe, ori de câte ori se solicită.
- Avizează sau întocmește fişele posturilor personalului din subordine.
- Avizează planul de acţiune în vederea realizării obiectivelor stabilite pentru direcţia pe care o conduce şi îl prezintă spre aprobare pe cale ierarhică, conducerii instituţiei, stabileşte măsurile necesare şi urmăreşte îndeplinirea în bune condiţii a activităţilor prevăzute în plan.
- Analizează şi sprijină propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţii compartimentului respectiv.
- Asigură elaborarea procedurilor operaţionale aferente direcţiei şi coordonează procesul de elaborare şi conformitate al acestora la nivelul instituţiei.
- Informează personalul din subordine asupra modificărilor aduse normelor interne sau asupra deciziilor ce au incidenţă asupra activităţii desfăşurate de salariat.
- Contribuie la întocmirea lucrărilor cu caracter organizatoric privind aparatul instituţiei împreună cu şefii compartimentelor (proiecte de organigramă, proiecte de stat de funcţii, proiecte de R.O.F., proiecte de R.I., state de personal) pe care le prezintă spre aprobare conducerii.
- Coordonează organizarea acţiunii de recrutare şi de promovare a personalului, în condiţiile legii.
- Coordonează redactarea în condiţii de legalitate a ordinelor cu privire la încadrarea, numirea, promovarea, salarizarea, încetarea contractului de muncă/încetarea raporturilor de serviciu, suspendarea, modificarea contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu, sancţionarea, precum şi orice alte ordine privind personalul, dispuse de conducerea instituţiei.
- Coordonează întocmirea contractelor individuale de muncă la încadrarea personalului contractual şi a actelor adiţionale la contractele individuale de muncă.
- Coordonează organizarea la nivelul instituţiei a acţiunii de evaluare anuală a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual.
- Respectă și asigură respectarea în cadrul direcției a Regulamentului Uniunii Europene 679/27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice în prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (Regulamentul General privind Protecția Datelor).
- Coordonează aplicarea corectă a legii în vederea salarizării personalului.
- Coordonează întocmirea lunară a statelor de plată a salariilor şi a declarațiilor salariale.
- Coordonează proiectarea planurilor de perfecţionare profesională a personalului din aparatul propriu.
- Participă la cursuri de formare şi perfecţionare profesională, la conferinţe, simpozioane, mese rotunde şi alte tipuri de evenimente similare în domeniul de activitate.
- Asigură întocmirea şi actualizarea Registrului riscurilor în cadrul direcţ
- Asigura arhivarea documentelor emise de Consiliu, conform normelor legale în vigoare.
- Organizează şi asigură inventarierea patrimoniului Consiliului.
- Verifică întocmirea foilor de parcurs de către şoferii instituţiei şi a situațiilor privind consumul de carburanţ
- Asigură întocmirea de rapoarte statistice specifice şi rapoarte de activitate, ori de câte ori este nevoie.
- Asigură confidenţialitatea lucrărilor şi informaţiilor, în condiţiile legii.
- Acordă asistenţă de specialitate compartimentelor Consiliului.
- Solicită asistenţă de specialitate din partea compartimentelor Consiliului.
- Faţă de atribuţiile menţionate mai sus, asigură îndeplinirea şi a altor atribuţii care, prin natura lor, sunt de competenţa sau se încadrează în obiectul şi atribuţiile direcţției, dispuse de preşedintele, de vicepreședintele sau de secretarul general ai Consiliului.