Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării organizează, în data de 12 mai 2021, la sediul său din Bucureşti, Piaţa Walter Mărăcineanu nr. 1-3 sectorul 1, examen în vederea promovării în grad profesional imediat superior a personalului contractual din cadrul instituţiei.
Examenul constă în susţinerea unei probe scrise de verificare a cunoştinţelor în domeniul legislaţiei şi a materialelor bibliografice, în data de 12 mai 2021, ora 10:00.
Pentru a participa la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, candidatul trebuie să fi obţinut calificativul «foarte bine» la evaluarea performanţelor profesionale individuale cel puţin de două ori în ultimii 3 ani, în care acesta s-a aflat în activitate.
Dosarul de înscriere se depune de către candidaţi la Biroul Resurse Umane şi Salarizare în perioada 28.04-07.05.2021 şi conţine în mod obligatoriu:
1. copii de pe rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii 3 ani de activitate;
2. cerere de înscriere.
Bibliografia stabilită pentru examen este anexată la prezentul anunţ.