Protecția datelor cu caracter personal prelucrate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Informații generale:

Începând cu data de 25 mai 2018 a devenit aplicabil Regulamentul (UE) 2016/679 referitor la protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prelucrează datele cu caracter personal în temeiul Legii 190/2018 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Date personale colectate: datele de identificare (nume, prenume, domiciliu), data nașterii, date de contact (adresa de e-mail și/sau numărul de telefon), CNP-ul.

Modul de prelucrare a datelor personale: în format electronic, scris sau oral ca urmare a obligațiilor ce decurg din legislația în vigoare, atunci când transmiterea este necesară pentru îndeplinirea unei atribuții care serveşte interesului public sau care face parte din exercitarea atribuțiilor unei autorități ori instituții publice.

Drepturile garantate și modul de exercitare:

  • Dreptul de acces, înseamnă că ai dreptul de a obţine o confirmare din partea noastră ca prelucram sau nu datele cu caracter personal care te privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la informaţii privind modalitatea în care sunt prelucrate datele.
  • Dreptul la portabilitatea datelor se referă la dreptul de a primi datele personale într-un format structurat şi la dreptul ca aceste date sa fie transmise direct altui operator, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic.
  • Dreptul la opoziţie vizează dreptul de a te opune prelucrării datelor personale atunci când prelucrarea este necesara pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau când are în vedere un interes legitim al operatorului. Atunci când prelucrarea datelor cu caracter personal are drept scop marketingul direct, ai dreptul de a te opune prelucrării în orice moment.
  • Dreptul la rectificare se referă la corectarea, fără întârzieri nejustificate, a datelor cu caracter personal inexacte. Rectificarea va fi comunicata fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte imposibil sau presupune eforturi disproporţionate.
  • Dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat”) înseamnă că ai dreptul de a solicita să iţi ştergem datele cu caracter personal, fără întârzieri nejustificate, în cazul în care se aplica unul dintre următoarele motive: acestea nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate; iţi retragi consimţământul şi nu există nici un alt temei juridic pentru prelucrare; te opui prelucrării şi nu există motive legitime care să prevaleze; datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; datele cu caracter personal trebuie şterse pentru respectarea unei obligaţii legale; datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societăţii informaţionale.
  • Dreptul la restricţionarea prelucrării poate fi exercitat în cazul în care persoana contestă exactitatea datelor, pe o perioadă care ne permite verificarea corectitudinii datelor; prelucrarea este ilegală, iar persoana se opune ştergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricţionarea; în cazul în care instanţa nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana i le solicita pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă; în cazul în care persoana s-a opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifica daca drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei respective.

Informații specifice:

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate prelucra date cu caracter personal în exercitarea atribuțiilor sale administrativ-jurisdicționale, dar și în exercitarea altor atribuții administrative.

Protecția datelor cu caracter personal prezintă caracteristici specifice în funcție de natura atribuțiilor în discuție.

În exercitarea atribuțiilor sale administrativ-jurisdicționale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este astfel supus unor cerințe particulare, care rezultă din natura însăși a atribuțiilor jurisdicționale și în special din necesitatea de a respecta principiile independenței funcționale a autorității administrativ-jurisdicționale, respectiv a dreptului la apărare și contradictorialitate în procedura specială.

Atribuții administrativ-jurisdicționale

În exercitarea atribuțiilor sale administrativ-jurisdicționale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării colectează și prelucrează date cu caracter personal pentru a garanta buna desfășurare a procedurii administrativ-jurisdicționale specifice soluționării petițiilor cu obiect încălcarea principiului nediscriminării și în special pentru a comunica tuturor părților actele de procedură (petiții, citații, puncte de vedere, concluzii scrise, depoziții ale martorilor sau orice alte lucrări administrate în dosarele pendinte aflate pe rolul Consiliului).

Dispoziții legale incidente:

  • art. 20, alin. (4) și (8) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare;
  • art. 11, art. 12, art. 15, art. 17, art. 38, art. 46 – 71 și art. 77 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea “Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor”, act administrativ cu caracter normativ, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 348 din 06.05./2008.
  • Prelucrarea datelor cu caracter personal urmărește, de asemenea, să respecte condițiile de legalitate privind forma și fondul actelor de procedură (citații și hotărâri) ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Dispoziții legale incidente:

  • art. 20, alin. (2), (4), (7) și (8) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu toate completările și modificările ulterioare;
  • art. 16 și art. 77 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea “Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor”, act administrativ cu caracter normativ, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 348 din 06.05./2008.
  • La baza procedurii administrativ-jurisdicționale derulate în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării va sta principiul protecției datelor personale, astfel cum este reglementat prin art. 3, lit. e) din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea “Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor”, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 348 din 06.05./2008, înțeles ca obligație de a proteja datele cu caracter personal ale părților litigante față de terți.

În situația în care autorul unei sesizări prin care se reclamă o faptă de discriminare nu se identifică asumat cu cel care poartă calitatea de petent în condițiile O.G. nr. 137/2000R, negându-și de la bun început această calitate, are posibilitatea opoziției divulgării datelor personale față de partea reclamată. Pentru obținerea beneficiului anonimatului în astfel de cazuri, cel interesat trebuie să adreseze o cerere în acest sens anterior derulării procedurii administrativ-jurisdicționale, în caz contrar va pierde acest beneficiu, având în vedere că autoritatea jurisdicțională nu poate soluționa calitatea procesual-litigioasă activă decât în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale prin punerea în dezbaterile părților, în acord cu dispozițiile legale și procedurale aplicabile jurisdicției speciale administrative.

Totuși, în astfel de cazuri, opoziția divulgării datelor personale față de partea reclamată poate genera imposibilitatea soluționării petiției în procedura Consiliului, întrucât nu se pot asigura garanțiile „egalității de arme”, sub aspectul asigurării dreptului la apărare și a respectării principiului contradictorialității, garanții care stau la baza soluțiilor adoptate în procedurile jurisdicționale în sens larg. Soluționarea petițiilor în urma opoziției divulgării datelor personale ale petenților nu poate fi pretinsă în baza atribuției de autosesizare a Consiliului, având în vedere că inițiativa personală, subiectivă a celui care sesizează nu se poate confunda cu obiectivul neutru și echidistant al garantului interesului public pe care îl au membrii Colegiului director al CNCD, în raport de care atribuția autosesizării se activează doar în măsura în care există indicii concrete cu privire la existența unor fapte de discriminare, potrivit art. 13 din Ordinul nr. 144/2008 privind aprobarea “Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor”, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 348 din 06.05./2008.

Activitatea care, în conformitate cu principiul publicității jurisdicției, vizează difuzarea unor informații utile privind procedura administrativ-jurisdicțională a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pendinte sau încheiate (emiterea unor comunicate de presă, publicarea hotărârilor pe siteul instituției etc.), se va face cu respectarea obligației anonimizării sau, după caz, pseudonimizării datelor cu caracter personal.

Atribuții administrative

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării poate, de asemenea, să prelucreze date cu caracter personal în cadrul altor atribuții decât cele administrativ-jurisdicționale, de exemplu în cadrul activităților sale administrative în general.

Drepturi ale persoanelor în cauză

Atunci când datele cu caracter personal sunt prelucrate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cadrul altor atribuții decât cele administrativ-jurisdicționale, persoanele ale căror date sunt prelucrate pot să exercite drepturile care le sunt conferite de Regulamentul (UE) 2016/679 , în special dreptul de a cere operatorului să aibă acces la datele lor, dreptul la rectificarea sau ștergerea acestora sau dreptul de a obține o limitare a prelucrării efectuate. În anumite condiții, regulamentul citat anterior prevede de asemenea un drept la opoziție față de această prelucrare, pentru motive care țin de situația particulară a persoanei în cauză.

În toate situațiile privind exercitarea atribuțiilor administrative, Consiliul Național pentru Combaterea respectă dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679.

Responsabilul cu protecția datelor

Persoana desemnată pentru a îndeplini funcția de responsabil cu protecția datelor în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este dna. Diana Ureche – consilier.

Date de contact: telefon – 021.312.65.78 /79, adresă de email: diana.ureche@cncd.ro