”Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI”

CNCD_LGBTI_Banner.jpg

 

Asociația ACCEPT și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării implementează în parteneriat, în perioada ianuarie 2018 – iunie 2019, proiectul Parteneriat pentru egalitatea persoanelor LGBTI, finanțat  de Programul pentru Drepturi, Egalitate și Cetățenie (2014-2020) al Uniunii Europene. Proiectul are ca obiectiv creșterea capacității autorităților publice și a profesioniștilor din domeniul justiției, sănătății, educației și asistenței sociale de a relaționa cu petenți, pacienți, elevi, studenți, clienți care aparțin comunității LGBTI. Buget total: 200,385.32 euro. Finanțare europeană: 160,308.26 euro.

Obiectivul proiectului va fi atins prin realizarea unor activități concrete, care încep cu formarea unui grup de formatori ACCEPT și CNCD în trei domenii cheie, precum standarde / recomandări profesionale și modele de bune practici pentru prevenirea și combaterea discriminării la nivel european, în cele patru domenii amintite anterior.

În cadrul acestei sesiuni de formare, livrată de 3 experți europeni, se va realizarea și un schimb de bune practici, în baza căruia ACCPT și CNCD vor realiza ghiduri și recomandări profesionale pentru profesioniștii din grupurile țintă ale proiectului.

Ulterior, grupul de 8 formatori ai ACCEPT și CNCD vor realiza în parteneriat 8 sesiuni de formare profesională pentru 160 de beneficiari, din domeniul justiției (judecători, procurori și avocați), educației (profesori și consilieri școlari), asistenței sociale (asistenți sociali), sănătății (psihologi și endocrinologi). De asemenea, în cadrul proiectului vom forma 20 de asistenți CNCD, implicați în activitatea juridică a instituției, cât și 20 de activiști pentru drepturile persoanelor LGBTI din cadrul organizațiilor comunitare locale, situate în afara Bucureștiului.

Proiectul își propune și realizarea unei campanii de informare la nivel național privind drepturile persoanelor LGBTI pentru a preveni și combate discriminarea acestora. În cadrul campaniei ne propunem realizarea unor sesiuni de informare în minim 4 universități relevante, cât și evenimente publice în parteneriat pentru a celebra istoria și cultura comunității LGBTI. De asemenea, campania va cuprinde minim 6 clipuri video, pentru a ilustra impactul discriminării și pentru a încuraja un tratament echitabil, nediscriminatoriu, în rândul categoriilor profesionale vizate de proiect.

 This project is funded by the European Union’s Rights, Equality and Citizenship Programme 2014-2020) under Grant Agreement number: 777309 — Partnership for LGBTI Equality — LGBTI Partnership REC-DISC-AG-2016/REC-DISC-AG-2016-02. The content of this website represents the views of the authors only and is their sole responsibility. The European Commission does not accept any responsibility for use that may be made of the information it contains.

 

Asociaţia ACCEPT

 Asociaţia ACCEPT este prima organizaţie neguvernamentală de drepturile omului din România care apără şi promovează drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender) la nivel naţional, considerând că orientarea sexuală şi identitatea de gen sunt simple caracteristici ale fiinţei umane. ACCEPT a contribuit la decriminalizarea homosexualităţii în Romania (2001) şi de atunci a organizat mai multe evenimente printre care şi primul GayPride din România (2005), în cadrul festivalului GayFest, și Luna Istoriei LGBTI (2011). În plus, ACCEPT se ocupă cu susţinerea unor workshop-uri adresate poliţiştilor, medicilor, psihologilor şi profesorilor. În ultimii 18 ani, activităţile Asociaţiei ACCEPT s-au împărțit între advocacy, asistenţă juridică, cu precădere în cazurile de  infracţiuni motivate de ură, capacitarea şi dezvoltarea comunităţii LGBT, activităţi culturale şi sociale care să promoveze incluziunea.

 

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) este autoritatea de stat autonoma, sub control parlamentar, care isi desfasoara activitatea in domeniul discriminarii. Consiliul este garant al respectarii si aplicarii principiului nediscriminarii, in conformitate cu legislatia interna in vigoare si cu documentele internationale la care Romania este parte. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii functioneaza in baza Ordonantei Guvernului nr.137/2000 republicata, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.

 Vizual_proiect_versiunea_12_01.jpg

Noutati

Comunicat de presă privind scandarile rasiste din cadrul partidei de fotbal dintre Dinamo București și Sepsi Sfântu Gheorghe, din data de 30 aprilie 2018.

18 Sep 2019

Comunicat de presă referitor la hotărârea adoptată de Colegiul director al CNCD în ședința din data de 18 septembrie 2019

Anunţ de concurs

16 Sep 2019

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării organizează la sediul său din Bucureşti, Piaţa Valter Mărăcineanu nr. 1-3, sectorul 1 (intrarea...

Comunicat de presă referitor la hotărârea adoptată de Colegiul director al CNCD în ședința din data de 11.09.2019

11 Sep 2019

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor în dat...


toate articolele